Problema suferinței este o problemă la fel de veche, precum omul și viața sa, sau, mai corect spus, se împletește cu istoria neamului omenesc, de după căderea în păcat.
Durerile și neputințele, slăbiciunile, bolile și suferințele, cu întregul lor cortegiu, și culminând, toate, în moartea fizică, sunt efectele celei dintâi căderi a omului sau a păcatului strămoșesc.
Creștinul nu trăiește, însă, viața prezentă, chiar dacă este presărată cu încercări și pătimiri, uneori chiar din zorii ei, cu tragism exagerat și cu dramatism descurajant. La fel, nici lumea în care se desfășoară și se petrec toate evenimentele vieții sale trecătoare, mai fericite sau mai apăsătoare, nu constituie, pentru adevăratul creștin, cel care Îl are pe Domnul Hristos, drept „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), o „Vale a Plângerii” (Ps. 84, 6), un loc de surghiun și de chin.
El are posibilitatea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă din această lume, o arenă, un stadion și un mediu al lucrării virtuților creștine și al mântuirii personale, o cale și o scară spre Împărăția Cerurilor.
Întruparea Domnului Hristos, împroprierea din partea Sa a firii umane, cu slăbiciunile și vulnerabilitățile ei, în afară de păcat, lucrarea Sa mântuitoare, Jertfa Sa iubitoare și răscumpărătoare, precum și Slăvita Sa Înviere, cea de a treia zi, ne arată că nu suferința și nici moartea au ultimul cuvânt, ci Viața. Viața veșnică și fericită, pe care suntem chemați să ne-o pregătim.
Astfel, chiar și necazurile cele mai grele devin, în lumina Jertfei și a Învierii Domnului, căi și mijloace de mântuire, de dobândire a Împărăției Cerurilor.
Articolele, ce alcătuiesc prezentul volum, au fost publicate, mare parte din ele, separat, în diverse reviste și ziare religioase și laice, unele, la solicitarea acestora, altele, din proprie inițiativă, dar, atât unele, cât și celelalte, din dorința de a aduce lumină, alinare și mângâiere, tuturor celor ce le vor lectura.
Publicarea, nu cu mult timp în urmă, a unui volum privind cuvintele și învățăturile Sfinților din vechime și din zilele noastre, despre semnificațiile duhovnicești ale bolii , a avut parte de reacții diferite. În timp ce o distinsă Doamnă Doctor, o personalitate a medicinii ieșene contemporane, și-a manifestat dorința ca acest volum să se afle în fiecare din saloanele spitalului în care, cu profesionalism, activează, un alt prieten apropiat, laic, dar preocupat de viața spirituală, mi-a spus: „Părinte, mai pe înțelesul nostru, al credincioșilor, nu puteți scrie? Mi-a plăcut, dar nu am înțeles nimic!”. Probabil că i-a plăcut coperta, într-adevăr, reușită. Cât despre mine, ca autor, speram că am scris o carte accesibilă și, nicidecum, complicată, pentru că în confruntarea cu suferința, nu este loc de metafore sau figuri de stil. Când vine, pur și simplu, o înțelegi sau nu, și-o asumi sau nu; te revolți sau te smerești, de unde și ușurarea sau îngreunarea poverii ei.
De această dată, mi-am propus să fac mai bine înțelese, nu părerile și reflecțiile mele asupra acestei realități universale, ci cuvintele și înțelesurile, pe care le dau suferinței și bolii, Părinții Spiritualității noastre Ortodoxe.
Aceste scurte răspunsuri, culese din cele peste 200 de articole pe care le-am publicat, de-a lungul celor peste 25 de ani de pastorație și de activitate la catedră, caută să surprindă cuvintele cele mai importante și practice ale Părinților duhovnicești, într-un limbaj, sper, mult mai accesibil. Scopul scrierii acestor scurte materiale și, acum, al adunării lor, nu este acela de a conduce mintea cititorilor prin cotloane întortocheate ale gândirii teologice abstracte, ci acela de a da sens și a aduce lumină în viața celor ce se confruntă cu suferința, de a transmite, cu acuratețe, cuvintele „cu putere multă” ale Părinților Spiritualității noastre, în care cititorul să își afle reazem.
Fiecare volum, pe care un autor îl publică, este asemenea unei invitații sincere și unei uși larg deschise, prin care acesta permite accesul cititorului, în sufletul său. Eu te primesc cu drag, în locurile cele mai curate și frumoase ale inimii și gândurilor mele, pe care credința mi le-a luminat și le-a înnobilat, prin aceste răspunsuri, care mi-au devenit crez și far călăuzitor, în viață. Rămâne ca și tu să răspunzi, dacă dorești și simți util, invitației mele, în această împreună-călătorie, sper, spre luminare și înțelepțire, iar la vreme de încercare, spre alinare și mângâiere.
În final, îmi îndrept recunoștința către toți cei care mi-au fost și îmi sunt alături, în cercetarea mea teologică, centrată pe aprofundarea scrierilor Sfinților Părinți, dar și în slujirea și osteneala mea ascetică, atât cât este. Le sunt, recunoscă
