CUVÂNT ÎNAINTE
Relaţia Revelaţie-Misiune a Bisericii este problemă teologică de înţeles în esenţa ei pentru că ceea ce Dumnezeu a rostit pentru oameni, Adevărul Său către om dintru început şi prin profeţii Vechiului Testament care au avut privilegiul dar şi responsabilitatea pentru comunitatea umană de a transmite acesteia voinţa divină prin cuvintele şi viziunile ce le-au fost descoperite direct de către Acesta, este expresia iubirii Sale pentru creaţie, pentru oamenii chemaţi la comuniune de viaţă în alianţă cu El, spre împărtăşire reală din preaplinul divin de existenţă şi bunătate milostivă. Vechiul Testament în limbaj poetic dar şi cu forţă enunţiativă, kerygmatică exprimă clar prin cuvintele divine adresate omului şi comunităţii, chemate la participarea la planul divin de viaţă cu Dumnezeu, Cine este El, care sunt atributele Lui infinite pe care vrea din iubirea infinită să le transfere omului ca persoană ce uneşte spirit şi materie, chip al Său – in analogia spiritus − şi comunităţii care celebrează prezenţa Sa şi comuniunea de viaţă cu El. Aceste cuvinte pe care credinciosul Vechiului Legământ era chemat să le cunoască, să le aplice la viaţa de zi cu zi şi, mai ales, în timpul sabatic să le transmită şi să le facă cunoscute generaţiilor ce vin care trebuie să se încredinţeze de minunile pe care Dumnezeu le-a făcut poporului Său dintru început, fără o repetare la aceeaşi scară şi cu aceeaşi intensitate a evenimentelor revelaţionale consemnate esenăial în Legea sinaitică trebuie scrise şi în inimă, centrul persoanei umane în concepţia veterotestamentară, cu alte cuvinte să pătrundă prin rostirea lor cu sfială şi cutremur sacru în toată fiinţa omului care este astfel scos din naturalul căzut în păcat, întunecat şi adus în orizontul de lumină şi adevăr al comuniunii cu Dumnezeu. Cuvinte precum lumină, adevăr, dreptate, bunătate, binecuvântare, milă, iubire, viaţă revin permanent în paginile Vechiului Testament. Aceste cuvinte redau în limbaj uman limitat dar sugestiv şi la îndemâna experienţei umane imediate, în familie sau comunitatea extinsă ceva din misterul divin personal infinit.
Vechiul Testament are un loc deosebit şi în viaţa creştină, în cultul divin. Textele din Vechiul Testament sunt presărate şi dau dulceaţă spirituală, bucurie inimii şi pricepere minţii rugătoare şi prin faptul că ceea ce enunţă exprimă adevărul şi prezenţa divină omului, anticipând în cuvinte prezenţa Cuvântului ipostatic în Biserică, Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului în unica persoană divină umană născută din pururea Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pericope din tot Vechiul Testament se află în cele 7 Laude ale Bisericii, în Sfânta Liturghie, în textul Sfintelor Taine şi al ierurgiilor. E de subliniat prezenţa Psaltirii în rugăciunea publică şi cea personală, chintesenţă a Revelaţiei veterotestamentare, poezie religioasă sublimă ce atinge cele mai sensibile corzi ale sufletului doritor şi iubitor de Dumnezeu şi expresie a mesianismului poporului Legământului, al poporului Israel ales de Dumnezeu pentru a fi martor la popoare al adevărului divin prezent omului şi comunităţii credincioase, fidele comuniunii instituite de Acesta şi celebrate în Templul Sfânt peste care la rugăciune şi invocaţia sacerdotului coboară slava lui Dumnezeu, lumina ce a învăluit pe Hristos pe Tabor şi sfânta vedere a sfinţilor. Credinţă, speranţă, adevăr, dreptate, bunătate, iubire sunt coordinate fundamentale ale textului biblic, valori umane înrădăcinate şi cultivate pe parcursul vieţii şi cu temei absolut în trascendenţa divină, în Dumnezeu cel supraesenţial şi personal pe care omul le poate însuşi, întrupa, pentru sine şi comunitate ca în el să strălucească lumina divină, cu sentimentul pregustării fericirii comuniunii divine în timp şi Împărăţia veşnică.
Într-un timp care manifestă redundanţa umanului centrifug faţă de centrul divin de viaţă şi bucurie a existenţei şi sensului acesteia în Dumnezeu şi cu Dumnezeu, cuvintele Scripturii pot aduce şi omului pretins secularizat de astăzi ‒ omul care uită de Dumnezeu ‒ Viaţa şi Adevărul său ceresc. Omul, cuprins doar de grijile, de angoasa veacului trecător şi înşelător, uită şi pierde identitatea de sine din comunitatea creştină, eclesială, a unei vieţi in lumina iubirii lui Dumnezeu. Conştiinţa creştină, viaţa spirituală, comuniunea sacramentală, ascultarea şi citirea cu înţelepciune şi pricepere a Scripturii ne arată că ceea ce Dumnezeu a făcut pentru cei dinaintea noastră, amintiţi în paginile sfinte, prototipuri şi modele pentru fiecare dintre noi în pogărârile Sale la om, cu convocarea în ascensiunea spirituală spre divin, în experienţa unirii şi iluminării îndumnezeitoare, conceptualizate teologic ca evenimente revelaţionale şi consemnate scripturistic dar confirmate de prezenţa Sa iubitoare şi luminoasă permanent pentru omul dintotdeauna, face cu fiecare dintre noi, la rândul nostru în propria cronologie. Toţi cei care ne apropiem de El cu încredere, curaj al rugăciunii şi comuniunii, iubire interpersonală extindem în timp şi spaţiu ca istorie a mântuirii, ca Biserică, popor al lui Dumnezeu, Mireasă a lui Hristos, cu aceeaşi eficienţă şi pondere ontologică, în sfinţenia vieţii venirea lui Dumnezeu la noi şi participarea în mod personal la taină sublimă a comuniunii cu El. De fapt, această speranţă şi încredere a venirii lui Dumnezeu la noi şi a prezenţei sale cu noi este exprimată de psalmist care precum tot omul religios ce vrea să vadă faţa lui Dumnezeu vrea o venire a lui Dumnezeu la sine minunată, după modelul revelaţional, care este unic şi irepetabil; „Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine? Oare, până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam? Oare, va uita să se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Sale îndurările Sale? Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de de minunile Tale dintru început. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi. Dumnezeule în sfinţenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni“ (Psalmul 76, 7-13). E ceea ce Tradiţia eclesială învăţă, face prin adevărul corelării existenţiale, spirituale, sacramentale, liturgice la Adevărul Dumnezeu, o înţelegere şi hermeneutică tipologică a Scripturii, Dumnezeu cu noi. E un orizont de încredere, recunoaştere, venire în fire, regăsire de identitate umană autentică în Hristos şi în Biserica Sa ca fiu al lui Dumnezeu, Părintele ceresc, Tatăl nostru pe care suntem chemaţi să-L invocăm, să-L adorăm cu mulţumire şi bucurie, căci, în actul de pogorâre smerită în limbaj, viziune şi experienţă a întâlnirii ne face să-L simţim aproape de noi, permanent. E ceea ce Sfântul Pavel confirmă ca adevăr existenăial, spiritual în orizont de ontologie relaţională, perihoretică şi chenotică, comuniune reală Dumnezeu – om; Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta – adică cuvântul credinţei pe care îl propovăduim. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Romani 10, 8-10).
Cartea de faţă este rodul lucrului didactic, academic, de cercetare, de experienţă spirituală personală şi comunitară, în orizont de dialog şi comuniune, de iubire în şcoală, familie, conferinţe, slujire sacerdotală. Pe această cale adresez mulţumiri sincere şi colaboratorilor apropiaţi care au corectat şi transliterat în limbile ebraică şi greacă pasajele respective din carte, respectiv Pr. Lector Dr. Cătălin Vatamanu şi Dr. Constantin Rusu, colegilor profesori şi studenţilor de la licenţă, master sau doctorat, editurii Sf. Mina din Iaşi în frunte cu Domnul Director Corneliu Muha şi întregul colectiv, şi, desigur, familiei, Preotesei Elena, copiilor Ana Magdalena, Andrei Teodor şi Alexandru, nepoatei Eva Ioana, mamei Ana cu toţi copiii şi nepoţii. Gândul meu se îndreaptă şi spre cei care au sădit în mintea şi inima mea credinţa şi ştiinţa teologică, profesori şi mari duhovnici trecuţi la Domnul, în comuniune reală ce inspiră din Împărăţia cerească gând, cuvinte, prin textele lor, prin cuvintele lor ce au pătruns iremediabil şi ziditor în conştiinţă şi fiinţă.
Autorul
Iaşi, 6 decembrie 2017,
Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
