O istorie a misiunilor creștine, cunoașterea numelor misionarilor care au evanghelizat pentru prima dată teritorii noi pentru ca astăzi creștinismul să fie cea mai răspândită religie din lume, este binevenită în spațiul eclesial și misionar ortodox din mai multe motive
Primul este acela de a ne aminti de cei ce ne-au propovăduit pentru prima dată cuvântul adevărului mântuitor al Evangheliei lui Hristos, în cazul nostru, al românilor, Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip, care, împreună cu ceilalţi Apostoli, au propovăduit credinţa creştină şi la alte popoare, temelia apostolică pe care s-a clădit Biserica lui Hristos, modul şi orizontul religios unic şi autentic de a fi al omului cu Dumnezeu după Cincizecime, în perspectiva ontologiei subiectivităţii. Acest adevăr este fundamentat pe Revelaţia lui Dumnezeu Ce S-a făcut cunoscut prin profeţi poporului Israel, Care Şi-a arătat Faţa cea nevăzută în Fiul Său întrupat, Mântuitorul Hristos, şi care prin Duhul Sfânt, din exterioritatea relaţiei Acestuia cu omul şi cosmosul încă de la început, o reală protologie pnevmatologică, prin Sfintele Taine intră în taina adâncă a fiinţei noastre umane pentru a o reintegra comuniunii harice cu Dumnezeu printr-o permanentă Cincizecime ce începe cu Sfântul Botez şi culminează cu Sfânta Euharistie. O lectură misiologică a textului scripturistic şi a Tradiţiei creştine poate revigora permanent zelul şi bucuria mărturisirii credinţei în Hristos al cărui mesaj este fericirea omului aşa cum este enunţată aceasta în Predica de pe Munte şi bucuria întâlnirii spirituale permanente cu Cel înviat, care este de-a dreapta Tatălui şi nevăzut cu noi dar prezent în cuvintele Sale din Evanghelie, în icoana din care ne priveşte şi ne îmbrăţişează cu iubirea Sa dumnezeiască, în potirul care ne oferă mâncarea şi băutura cea adevărată şi îndumnezeiază sufletul şi hrăneşte luminat mintea.
În al doilea rând, creştinismul, chiar dacă astăzi este confesionalizat, presupune o unitate ce are la bază aceeaşi unică Evanghelie a lui Hristos. Acolo unde Evanghelia este propovăduită, ascultată şi împlinită, chiar prin cuvintele ei care pătrund în adâncul fiinţei umane, încălzind-o cu iubirea dumnezeiască, produce efectele minunate ale vieţii noi în Hristos, o nouă moralitate şi dreptate, pune bazele unui început de înnoire şi transfigurare în comunitatea creştină. În al treilea rând, faptul că Evanghelia este prezentă, cunoscută şi lucrătoare în iubirea Dumnezeului unic şi adevărat, Treimea Creatoarea şi Mântuitoarea lumii, în peste o treime din lumea de astăzi, este datorat operei misiunilor creştine, misionarilor care au trăit ei înşişi taina vieţii în Hristos şi au mers cu mandatul Bisericii de acasă să propovăduiască iubirea lui Hristos până la marginile lumii, de multe ori până la martiraj, până la jertfa supremă a sângelui vărsat pentru Domnul vieţii. De aceea, dincolo de minusuri şi tensiuni interconfesionale istorice şi actuale, misionarii merită respectul tuturor pentru că datorită lor sămânţa Evangheliei a încolţit şi a crescut pretutindeni în lume.
Asocierea cu puterea politică a unor mari puteri coloniale ce s-au perindat pe scena lumii şi în umbra cărora, mai mult sau mai puţin, s-au situat misionarii, nu trebuie să ne clatine în credinţa noastră, pentru că Dumnezeu lucrează în lume taina prezenţei Sale mântuitoare prin umilele vase de lut ale slujitorilor Săi, dincolo de scopurile celor mai mari ai lumii şi dincolo chiar de percepţia noastră imediată. Inclusiv venirea lui Hristos în lume pentru mântuirea şi viaţa noastră deiformă are loc în context politic, respectiv pax romana, evident, la vremea respectivă, un mod a ceea ce numim şi conceptualizăm astăzi prin termenul de globalizare, asociat cu o mondializare culturală prin elenism şi una religioasă prin prezenţa Bibliei ebraice traduse în greacă şi cunoscute ca Septuaginta, prin care adevărul religios revelat a pătruns în conştiinţa umanităţii. Mondolatinizarea şi descoperirea Lumii noi prin spanioli şi portughezi, cu creştinarea noilor teritorii, apoi mondializarea actuală care înseamnă, din păcate, nu ceea ce a însemnat procesul de mai înainte, cea actuală rezumându-se doar la aspecte politice, financiare, economice, comerciale, mass-media, are avantajul ca în context democratic să permită misiunii Bisericii să se desfăşoare în libertate. În acest context, lucrarea misionară trebuie să fie una a intensificării evanghelice şi teologice, eclesiale, în sensul de afirmare neclintită a adevărului divin şi mântuitor unic, ce înseamnă prezenţa iubitoare şi mântuitoare a lui Dumnezeu cu oamenii, singura şi reala transcendenţă ce împlineşte marile idealuri umane de adevăr, dreptate, pace, sens întru bucurie a existenţei umane, spre a diminua şi estompa false piste de promovare umană. De aceea, solidaritatea creştină în misiune este absolut necesară pentru că sensul primar al misiunii este evanghelizarea, lectio divina, discursul total şi integrator al lui Dumnezeu Însuşi pentru întreaga umanitate, calea unităţii creştine fiind un ideal de realizat până la comuniunea in sacris, speranţă creştină şi dar al Duhului Sfânt.
De aceea şi rugăciunile Bisericii sunt pentru toată lumea, pentru ca aceasta să se convertească la adevărul vieţii şi mântuirii lui Hristos.
În al patrulea rând, relaţia între misiune şi unitatea creştină, promovată şi de mişcarea ecumenică, poate fi mai bine înţeleasă plecând de la lucrarea şi realitatea fiecărei Biserici sau comunităţi creştine misionare ce proclamă şi trăieşte Evanghelia lui Hristos la nivel local. Însă chiar în acest eveniment local se plineşte simfonia creştină mondială a instituţiei Bisericii universale de Biserici locale ce aşteaptă ca fiecare comunitate, mai mult sau mai puţin depărtată de fiinţa unicei Biserici, să se apropie treptat şi să se integreze acesteia spre plinirea testamentului rugător permanent al lui Hristos în faţa Tatălui, în starea Sa de jertfă în care suntem cuprinşi toţi cei ai Lui, „ca toţi să fie una”, de fapt fiinţa eclesială însăşi. Prin cunoaşterea istoriei misiunilor creştine ne putem redescoperi şi afirma solidaritatea cu ceilalţi creştini care se roagă împreună cu noi, dar şi suferă şi sunt martirizaţi în diverse părţi ale lumii doar pentru că sunt creştini. Chiar dacă unii creştini sunt exponenţii unei viziuni eclesiale marginale, în sensul afirmării fiinţei eclesiale ca eveniment, concepţie de tradiţie protestantă, şi nu de instituţie divino-umană a mântuirii în sens creştin tradiţional şi ecumenic (de aici şi unele lucrări din bibliografia consultată ce au ca titlu nu istoria Bisericii creştine, ci a mişcării creştine), aceasta nu înseamnă că nu trebuie să fim solidari în misiune, pentru că plinirea este de la Dumnezeu Care e plenar prezent cu harul Său şi lucrarea Sa mântuitoare în Biserica cea unică a adevărului integral.
În al cincilea rând, misionarii sunt promotorii istoriei religiilor pentru că au descoperit religiile vii ale lumii, în Asia, Africa, dar sunt şi creatori de sinteze culturale şi lingvistice prin activităţile lor de documentare, cercetare a textelor religiilor şi culturilor, a traducerilor, a întocmirii de alfabete, lexicoane şi dicţionare, a implementării grafiei occidentale în culturile nou descoperite.
Cum, ceea ce contează, în final, este în ce măsură am înțeles și trăit Evanghelia lui Hristos dincolo de greutatea vieții de zi cu zi, de rutina cotidianului, de profesia prin care ne asigurăm traiul, dar care e și o vocație în partitura diversă a slujirilor multiple din plan social, comunitar, este necesară, imperios, regăsirea identității baptismale, euharistice, eclesiale a creștinilor la nivel local şi universal, singura ce contează în veac și în Împărăţia ce va să vină, ca mărturie permanentă a etosului creștin din veac până în veac.
În final, mulţumirile sincere şi respectuoase al autorului pentru toţi cei care au contribuit la structurarea şi apariţia acestei cărţi în peisajul misionar teologic al Ortodoxiei române.
Pr. Prof. Dr. Gheorghe Petraru
11 noiembrie 2013, Sfântul Mare Mucenic Mina
